Mult anticipatul regulament UE ce vizeaza marfurile cu risc pentru paduri va intra in vigoare pe 29 iunie 2023.
09.06.2023: Dupa luni de negocieri, Uniunea Europeana a publicat astazi in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Regulamentul privind defrisarile:
Acesta fapt reprezinta punctul culminant a mai multor ani de lucru al Comisiei Europene ce a avut ca scop reducerea impactului pe care il are aceasta in calitate de consumator de marfuri de lemn cu risc ridicat. De asemenea, pentru companiile din Europa – si lanturile lor de aprovizionare – regulamentul marcheaza inceputul procesului de a se conforma cu acesta.
"Publicarea regulamentului in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene marcheaza inceputul pregatirilor pentru companiile din Europa - si a lanturilor de aprovizionare a acestora - pentru a incepe conformarea cu regulamentul," a spus David Hadley, Directorul Programului de Reglementare a Impactului pentru Preferred by Nature.
Regulamentul intra in vigoare din 29 iunie 2023 si va fi aplicabil pentru majoritatea companiilor incepand cu data de 30 decembrie 2024.
O prevedere pentru intreprinderile mici sau micro ce au mai multi ani de activitate permite o data ulterioara, si anume 30 iunie 2025. Totusi, aceasta este valabila doar pentru produsele din lemn cuprinse in Regulamentul UE privind lemnul.
„Intelegem ca unele aspecte legate de implementarea regulamentului vor reprezenta provocari pentru diferiti participanti. Preferred by Nature va depune eforturi pentru a asigura ca un numar cat mai mare de persoane sunt bine informate despre toate aspectele regulamentului, furnizand indrumari, intrumente si solutii eficiente, care promoveaza rezultate pozitive,” a spus David Hadley.
Cuprinzand sapte tipuri de marfuri cu risc ridicat de impact asupra padurilor, si anume, soia, ulei de palmier, cauciuc, carne de vita, cacao, cafea si lemn, regulamentul face parte din initiativa European Green Deal si isi propune sa asigure marfurile consumate de UE nu contribuie la defrisarea globala si degradarea padurilor ca rezultat al extinderii terenurilor agricole pentru productia marfurilor respective.
Regulamentul UE privind defrisarea
Regulamentul (UE) 2023/1115 al Parlamentului European si al Consiliului din 31 mai 2023 privind punerea la dispozitie pe piata Uniunii si a exportului din Uniune a anumitor marfuri si produse asociate cu defrisarea si degradarea padurilor si de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010.
O prevedere pentru intrepriderile mici sau micro (infiintate inainte de 31 decembrie 2020), permite o data ulterioara de 30 iunie 2025. Aceasta se aplica insa doar produselor din lemn cuprinse in Regulamentul UE privind lemnul (UE) nr. 995/2010.
Se aproprie evenimentul EUDR
Participa la evenimentul organizatiei Preferred by Nature „Rising to the challenge – get ready for the EU Deforestation Regulation” pe data de 14 iunie in Berlin.
Afla mai multe aici.
_________________________________________________________________________________________________________________________________
Comisia Europeana (donator) nu este responsabila pentru nicio afirmatie sau punct de vedere prezentat in acest articol. Sprijinul acordat de Comisia Europeana pentru realizarea acestei publicatii nu consitituie o aprobare a continutului, care reflecta doar opiniile autorilor, iar Comisia nu poate fi considerata responsabila pentru orice utilizare care ar putea fi data informatiilor continute in aceasta.